Diseară este ultima ediție a audițiilor pe nevăzute din sezonul 13 Vocea României! Irina Rimes: „Ai avut o prestație fenomenală. Poate fi una dintre pretendentele la trofeu”

Deși antrenorii au echipele aproape formate, concurenții care vor urca pe scenă în ultima ediție a audițiilor pe nevăzute, îi vor surprinde: „Ai fost așa expresivă în interpretare și ne-ai condus și ne-ai dominat cu sensibilitate – a fost așa fragil momentul, a fost extrem de plăcut să te ascultăm cântând și iubesc Vocea României pentru asta – pentru diversitate, pentru că vă încurajează și vă lasă să veniți cu tot felul de propuneri muzicale. Cred că oamenii au nevoie să audă multă muzică, de toate felurile”, va spune Theo.

„Când ai început să cânți, s-a așternut liniștea în platou! Sunt hipnotizat de interpretarea ta, de vocea ta, de apariția ta și mi-aș dori foarte tare să-mi dai ocazia să lucrăm împreună”, îi va spune

​Pentru concurenți, Vocea României este locul unde își pot îndeplini cele mai mari visuri: „Din toată viața mea, această seară cred că este cea mai importantă pentru mine. Este visul meu de când eram copil să ajung aici și voi profita la maximum de acest moment.” „Ai avut o prestație fenomenală. Poate fi una dintre pretendentele la trofeu”, îi va spune Irina Rimes.

De câte ori se vor mai întoarce scaunele în acest sezon norocos și cum vor arăta, în final, echipele antrenorilor, aflăm în aceasta seară, de la 20:30. Emisiunea Vocea României poate fi urmăriă și online, pe VOYO.

Related Posts

SHOCK DIAGNOSIS 

Former NBA star diagnosed with stage 4 brain cancer at 47 years old – ‘I’m going to fight it’ The cancer is spreading quickly through the star’s…

 SHOCKING AMBUSH: Tommy Robinson cornered by a sinister pack of ten masked cowards on Britain’s streets, their balaclavas hiding faces twisted with hate as they swarm in for the kill!

Chaos erυpted oп the streets today as coпtroversial figυre Tommy Robiпsoп was ambυshed by a groυp of teп masked activists, sparkiпg a volatile coпfroпtatioп that qυickly tυrпed…

L’actrice Wenne Alton Davis meurt brutalement, percutée par une voiture

Connue pour son rôle de policière dans la série américaine « La fabuleuse Mme Maisel », l’actrice Wenne Alton Davis est décédée ce lundi 8 décembre, à…

Son absence me transperce déjà

Cela faisait deux ans que le producteur Gérard Kadoche luttait contre un cancer du pancréas. Un combat qu’il documentait régulièrement sur les réseaux sociaux. Mais c’est avec…

TRAGIC WORDS 

Mum’s heartbreaking vow & ‘love you’ tribute to son, 4, killed in Offaly double murder arson as funeral details released His wake will take place this eveningTHE…

Trudna je hrvatska predstavnica s Eurosonga, otkrila je i spol prinove: ”Čudesno putovanje…”

Bivša hrvatska predstavnica na Eurosongu, pjevačica Daria Kinzer, ponovno je u centru pozornosti nakon što je najnovijom objavom obznanila da je u drugom stanju. Pjevačica Daria Kinzer koja je…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *